Aeetes’s Weblog

A venit si timpul unei reintalniri. Trecuse deja prea multa vreme iar nerabdarea din mine isi facea de cap. S-a spart gheata iar dorinta unei gaurele mai mari s-a si instalat. Ma gandeam mereu la lucrul asta si faptul ca reprezinta un o dorinta devenita realitate ma face sa ma simt mai implinita. Paharul meu de amintiri a mai primit un strop de apa la care sa se gandeasca peste ani. Ma domina senzatia unui atasament infantil ce ma face sa iubesc oamenii, imi sunt dragi si imi place sa ii am langa mine.

Copilul e nebunatic, ii place tare sa-l salut cu serus, rade mereu cand ii zic ce fain ii si e pupacios ca mine .Domnita ofera mereu zambete ce-ti raman in suflet pentru totdeauna. Mosu mare e gospodar tare si emana o caldura sufleteasca extraordinara.

Au si ei un nume, sunt oameni de suflet.

I hate people that stick their nose in my personal stuff, people that think they deserve everything, people that think they can install and uninstall stuff on my personal computer without asking first, people that speak to you thinking they are superior, that still feel like they are home in my apartment, after doing all the stuff i wrote above, people that take advantage of everything you give them without knowing how to appreciate that.

They have a name…

Well.. s-a terminat si asta. Inca o chestie taiata de pe “To Do list”. I’m fucking happy it passed. Urmeaza facultatea si mi-e frica de mor.

Ăsta s-ar vrea să fie Bac-ul. Mda… cică examen de maturitate. Aştept să se termine, iar între timp voi măsura cu câte procente mă voi maturiza. Emoţii?? Sunt… normal. Dar suntem oameni, entităţi complexe ce până la urmă ajung să de descurce nu? Ţinând cont de toate resursele… Eh… mai e puţin, iar apoi încă puţin şi vom fii oameni mari.

Ştiţi… e ca şi un bildungs examen

I made these a few months ago, i am still practicing Enjoy

Pai, ce sa zic, mi-a iesit super ok scan`ul pt ultimul drawing. Sper sa le pot scana asa bine si pe celelalte. Nu-i nu stiu ce, asa ca

carbune si creioane B4, B7, B8

Enjoy!

Well..started a new series of Dee. I really like her posing.

…Şi domnul Victor a încetat să mai răspundă. Îşi vedea liniştit de treabă, chitara îi acapara atenţia mai mult decât formele mele îndrăzneţe aş putea spune. probabil mult prea îndrăzneţe pentru el. Era dezobişnuit, obişnuinţa lui acum era chitara şi prea puţin prezenţa mea zilnică lângă eixstenţa lui dezastruoasă.

M-am hotărât să-l las să-şi vadă singur de viaţa lui.  Dar mi-e aşa de greu să mă desprind de el.

Azi e soare. Vreau să-mi relaxez sufletul departe de acordurile mandolinei şi ale chitării chipului de lut. E timpul să-mi dedic o zi doar pentru mine.

La revedere, domnule Victor… deocamdată.

Era  sâmbătă dimineaţa. Priveam monitorul calculatorului şi vroiam aşa de mult  să scriu. Vroiam să scriu despre păsări, despre ploaie, despre praful de stele. Aş fi vrut să ştiu cu ce să încep. Am început cu tine. Te-am descris, cu greu, căci nu găseam cuvintele potrivite. Le-am grupat haotic şi aşteptam să se aranjeze singure. Apoi mi-am lua cafeaua şi ţi-am desenat portretul. Am proiectat imaginea chipului tău pe foaia prea îngălbenită de vreme. A trecut mult timp de când nu am mai schiţat ceva, aşa măcar, trecător. Apoi am înţeles motivul pentru care am căzut în monotonie şi pentru care îmi era prea greu să mă desfăşor. Lipseai tu să-mi fii muză şi să îmi ajuţi imaginaţia să nu o ia razna.

Acum m-am săturat de plictis şi de lene, de oameni şi de pietre, de apa minerală şi de nisipul fierbinte al mării. M-am săturat de modern, de tehnologizări şi vreau să scriu despre tine.

Domnule Victor, vrei să dansezi cu mine? Dacă nu îţi este frică de ochii mei verzi, şi părul meu roşu, spune-mi şi am să rămân. Când ai să treci peste toate astea ai să mă poţi lua în braţe, iar în ritm de dans să pornim spre necunoscut, chiar şi cu frica de a nu-mi mai da drumul. Aştept nerăbdătoare primele note ale chitării sale. Şi-mi aduc aminte imaginea lui în colţul camerei, privind duşumeaua respingătoare.

“Deci, Domnule Victor,” mă gândeam eu,” ai de gând să pui mana pe mine, nu-i aşa?”

Uitasem de timpul petrecut împreuna la Sinaia, şi mă gândeam că poate ar fi trebuit să îi rostesc atunci cuvintele chinuitoare. “Te iubesc” poate fi cam dur pentru unii. Eh, el e pierdut în Universul lui, nici măcar nu se gândeşte că cineva s-ar gândi la el mereu.

-Pai… erm… îmi acordam chitara…şi.. nu pot cânta aşa bine acum. Dansăm poate alta dată !? şopteşte parca indiferent. Şi eu eram sigură că mi-a auzit gândurile. Speram să le audă…să nu fiu pusă din nou în situaţia de a-i spune Te iubesc pe viu.

- Înca n-ai trecut peste… aşa-i, Victor?

- Peste ce?

- Aşa credeam şi eu….